Melcul din culori

tumblr_static_small_small

— Întreabă orice cal și o să-ți spună același lucru: nici unul nu știe să calculeze formule matematice. Ce știe, în schimb, este să urmărească postura stăpânului și lovească pe tăblița de lemn cu copituța până când el se relaxează!

S-a făcut liniște. Marele Juriu al emisiunii nu pare să fie prea încântat. 5 adulți uriași cu urechile păroase o studiază pe după mape cu litere embosate și șușotesc – cam tare, cât să o descurajeze, poate?: ai auzit?, prea directă, e ca un băiețel!, ce-i cu neobrăzarea asta?, calul e pe bune, uiuiui, câte copci?!, vă zic!, știe să călărească, nu ne pasă!, cine a adus-o?, să o sune cineva pe Geta!, măi, dar chiar așa?.

Mica Melc face baloane de gumă și chicotește de câte ori își prinde nasul. E un joc de-ale ei pentru momentele când se plictisește. Tati i-a zis că o să se distreze și că o să apară la telenvizor.

N-au avut niciodată așa ceva în casă, pentru că așa au ales. Singura ramă de TV era folosită pe post de bibliotecă și ședințe de joacă în curtea bunicii. Când a vrut să vadă și ea Saillor Moon la ora 14:00 pe TV CINQUE ca toate colegele, tati i-a pus șevaletul în brațe, o găletușă doldora de culori și i-a zis „Dansează cu pensula, asta e bagheta ta magică!”.

A testat câteva culori, yam yam, cele mai gustoase erau ascunse în pătrățelele albe. Dar pe restul le-a folosit pe toți pereții. Dădaca lătra monosilabic în zadar: odată ce a terminat cu colțurile, a continuat de-a lungul conturilor patului, noptierelor, șifonierelor, până când s-a urcat pe scara de lemn șubred și a încercuit lustra-candelabru creată din bucățele de cretă și gumă de mestecat furată de sub băncile din parc.

Ce bine arată!, părea că-i spune Dădacei, schnauzer-ul uriaș care o urma peste tot și avea grijă să se întoarcă întreagă acasă. Haaaam. Ei, mie-mi place! Dar parcă e neterminat! Ia ține scara asta!

A amestecat toate culorile în găletușă, ia dă și tu cu gheruțele aici, Haaam, mai mult roșu!, Haaam, ce crezi, c-am uitat de verde!, Haaam, iar apoi a început jocul de-a Săritul de pe fix. Teoretic, jocul testa limitele răbdării celorlalți din jur, dar practic se adapta după context și numărul de participanți. Acum fixul era găletușă, iar săritul devenea un dans acompaniat de Haaam, Haaam, Haaam, în triolet.

Poate atunci a fost prima dată când i-a ieșit lumânarea cum trebuie, la 3m în aer, cocoțată pe o scară și susținută de privirile imploratoare ale Dădacei. Zeci de piciorușe rogvaiv au explodat în dreptul candelabrului, trecând de la forme clar conturate spre mici C-uri abstracte pe care Melc le-a denumit după formații hip-hop pe care le asculta încă de la 10 ani.

Peste ani, micul C avea să devină semnătura ei pe toți pereții, chiar și la 16 ani când a vrut să-i facă o surpriză amicului ei care nu se putea mișca din pat. Ideea i-a venit privind din camera lui pe fereastră. Ce trist și golaș e zidul din față, nu spune nimic! Evident că la scurt timp venise pregătită de lupta cu monotonul împreună cu clasicul kit de culori și spray-uri în spate, mascată de o eșarfă veche și cu cei mai maronii-verzulii ochi care au sclipit vreodată în ilegalitate kafkaniană.

O oră mai târziu era luată pe sus de două chipii căpoase care au escortat-o la secție și l-au sunat pe tati să vină să-și ridice rebela. De sub mustața lui n-a ieșit nimic, poate doar un zâmbet ascuns de mândrie că fetița lui devenise cel mai isteț și inimos băiețel.

Mai bine că au dărâmat peretele, era ca o gură cusută degeaba! Ușor-ușor, toate colțurile și toți pereții din viața ei s-au transformat în suprafețe de explorat și modificat, la fel cum fiecare om care i-a venit în cale a devenit un nou motiv să creeze, să danseze și să care o găletușă de culori în spate.

Uneori o uita pe-acasă, alteori o găsea în cei care îi ieșeau în cale. Și toți, fără excepție, erau o pânză nouă de explorat, de împopoțonat, chiar și la 3m în aer într-o poziție incomodă. Pe Melc n-o deranja. Continua să facă baloane și să ne atingă inimile cu chicote și pete de culoare care ne vor fi schimbat pentru totdeauna.

Un balon se sparge și Melc râde zglobiu amintidu-și tot episodul. Marele Juriu tresare și se încruntă. „Pedeapsa” era deci să se îmbrace în rochie și să apară la emisiunea pentru adolescenți geniali care spun lucruri tâmpite despre animale trăznite.

— Așa știe orice cal să arate cât face 2+3. Bate drâmba acolo de 5 ori și gata, stăpânul zâmbește, lumea aplaudă și toată lumea e fe-ri-ci-tăăăă. Mmm-hmmm!, zice ea și dă din gene și din piciorușul în gips.

— Dar la picior ce ai pățit?

— Nu vă spun.

— Păi?

— N-o să mă credeți.

— Ia încearcă-ne, domnișoară…

— Melc.

— Melc… Vă rog!

— Am mers în somn.

— De-a dura, pe trepte?

— Nuuu, în camera de zi. Era noapte, totuși. Ha-ha!

— Bine, domnișoară, dar e plin de vopsea!

— Doar v-am zis că era noapte. Și eram în somn.

— Și totuși, cum se face că gipsul este atât de plin de vopsea?

— Am călcat în găletușă.

— Găletușă!

— Da, de culori.

— Aveți această… găletușă asupra dumneavoastră?

— Cum să am! Și dacă aș avea, n-ați vedea-o.

— Într-adevăr?

— Ar trebui să vă uitați la mine de jos în sus.

— Adică invers?

— Nimic nu înțelegeți! Adică de jos în sus: eu stau pe scară și voi jos.

— Aduceți, domnule, o scară aici, să o vedem mai clar pe domnișoara…

Curând toți adulții cu urechile păroase așteptau cu mâinile încrucișate și sprâncenele încruntate să ajungă Melcul la tavan. Oftau și se perpeleau de teamă să nu intre fata de la producție cu asistenții sociali după ea în încăpere. Mai repede, Melc, n-avem toată ziua! Să închidem ochii, zici? Dar ce-are a face? Tu o auzi? Na, c-am ajuns la cheremul unei răsfățate. Hai bine, numărăm și până la 10. 1, 2, 3, mai ai?, bine, nu trișăm, noi suntem adulți, nu copchii, don’șoară, 4, 5, trece timpul, ai ajuns?, 6, 7, măi, ce se-aude acolo?, 8, 9, cine nu-i gata, îl luăm cu găleata!

Ca la un semn, toți deschid ochii. Nici urmă de Melc, de baloane, rochiță sau gips de vopsea. Toți adulții cu urechi păroase se scarpină unul pe altul în barbă, doar-doar or afla unde se ascunde mititica. Ce drâmba-strâmba?! Poate s-a micșorat și a ieșit pe sub ușă! Poate a fost doar un vis? Noi doar știm: întotdeauna 2 cu 3 fac 5!

Mijesc privirea asupra tavanului și tot ce văd este o lustră înconjurată de mici semilune neclare. Dacă se concentrează, observă cum se conturează și o ușită colorată, desenată în grabă cu cretă. În mintea celui mai tânăr dintre ei, cu urechile nepăroase încă, încolțește o idee timidă. I-o șoptește Dădacei, oriunde ar hămăi ea: poate Melc, ca toți Melcii, a descoperit un ald zid trist și golaș. A plecat să îl salveze. Cu o găletușă de culori.

 

Pentru cea mai colorată persoană din viața mea, L. Îți mulțumesc că ești.

Sursă foto: ©DTCHN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *