Oameni care nu știu să primească

tumblr_lxt3osdXOi1qf3lleo1_500Se întâmplă că înțelegerea proastă a capitalismului ne face pe mulți să dezvoltăm o posesivitate bolnavă asupra unor lucruri. Un pix, o rochie, o mașină sau o oră din viața noastră au ajuns mai importante decât relațiile pe care le-am construit cu ceilalți.
Cine sunt oamenii care nu știu să primească? Cu frați sau singuri la părinți, sunt cei care se miră când primesc ceva de pomană sau simt o vagă intenție de a fi ajutați. Îndatorirea constantă și scuzele de tipul “Oh, dar nu trebuia!”  condimentează sau chiar strică un gest de bunăvoință pe care cineva a vrut să ți-l ofere.

Iar treaba asta, dusă la extrem, naște reverberații pe toate planurile. Vecinii se vor uita cu uimire dacă le dăruiești o prăjitură din senin, angajatul mulțumește unor zei inventați pentru zile libere sau măriri de salariu, complimentele sunt interpretate greșit, părinții se simt prost când le faci cadouri și te ceartă că ai cheltuit prea mulți bani, frații își mulțumesc în mod oficial pentru fiecare favor absolut natural, pietonii aproape că aleargă pe zebră dacă le acorzi prioritate, vânzătorii uită cum e să ai o conversație relaxată, bicicliștii îți mulțumesc că le faci loc pe trotuar și exemplele pot continua.

Să-mi fie cu iertare, dar constat un regres în civilizarea noastră, în special la nivel de individ. Suntem speriați de benevolența celor de lângă noi, sceptici când cineva ne zâmbește fără motiv și nu credem în puterea oamenilor de a se ajuta reciproc, gratuit, cu drag.
Faptul că ceri ajutorul cuiva a devenit un semn de slăbiciune, mai ales în grupurile secundare. Sau, cel puțin, lucrul ăsta nu se dezice pentru unii români. În idealismul meu pierdut, visez la o lume în care oamenii ar putea să se gândească mai puțin la ei și mai mult la ce rost au în viața asta.

Visez la o lume în care normalitatea își reia locul, suntem conștienți de problemele noastre și învățăm să primim, să ascultăm și să dăruim fără interes. Fără să cautăm complimente, lauri sau câștiguri imediate. Visez la o lume în care avem un dram de omenie să ne punem în papucii celor de lângă noi, în care suntem sinceri și nu mai târâim cărămizi defensive pentru fiecare experiență nouă.

Evident, înainte de a ști să primești, trebuie să-ți îngădui o părere mai bună despre tine. Să-ți știi drepturile și obligațiile de om social. Să-ți faci ordine în casă și în gânduri. Să vezi de care bagaj emoțional te poți descotorosi și să creionezi un plan de dezvoltare personală. Să-ți găsești o pasiune sau s-o fructifici pe cea pe care o ai deja. Să încerci să fii fericit. Sau să îți dai seama ce e fericirea. Să fii recunoscător pentru ce ai. Și, nu în ultimul rând, să fii tu cel care face primul pas în a-ți dărui mici momente de răsfăț.

Odată ce ai pus totul cap la cap, te asigur că vei putea dărui altora. Și vei primi, la rândul tău, oameni noi în viața ta, experiențe de care nu te credeai în stare, o serie de succese neprogramate și un șir lung de zile împlinite în care nu e nevoie de justificări pentru fericirea ta. Acceptă-ți defectele, bucură-te de ceea ce ești, deschide-te precum o carte și vei fi surprins de ce vei găsi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *