Staţionati pe partea dreaptă!

Ceva e putred în Danemarca şi în staţiile de metrou… Încep să cred că românii sunt contra pragmatismului, frate, SAU că habar nu au să citească. Culmea e că nici dacă le desenezi nu iau regulile în seamă SAU poate chiar nu înţeleg semnificaţia picioruşelor în număr par sau impar pe scările rulante.

Este a “nici nu mai ţin minte”-a câta zi în care îmi pierd neuroni degeaba de nervi la Romană, în faţa scării rulante “magice”, unde lumea se îmbulzeşte întru a lor întârziere la serviciu, de parcă ar fi scara spre transcendenţă, nu către suprafaţă.

Ieri la semiotică s-a pus aceeaşi problemă, ca un făcut, argumentele conturându-se în jurul ideii de interpretant. Şi chiar cred că e singura explicaţie, pentru că nu îmi place să cred că niciunul din noi nu ştie să citească, ori că e prea comod să se mişte pe dreapta sau că pur şi simplu o face din rea-intenţie.

Odată am asistat (tot la Romană)la o scenă nu tocmai plăcută: în îmbulzeala specifică, un băieţel de clasele primare şi-a prins picioruşul între scări şi nu-l mai putea scoate, pentru că pantoful era prins. Evident că toţi cădeau ca găinile în capătul scării. Într-un final s-a oprit scara, după ţipetele unei femei şi indiferenţa specific românească materializată în trecerea “pe lângă”, holbând ochii şi scuipând în sân. Tot ce vreau să spun e că tot incidentul ar fi putut fi ameliorat, dacă nu chiar evitat, dacă lumea chiar ar fi stat pe partea dreaptă a scărilor rulante, lăsând loc celor grăbiţi să meargă pe celalaltă. În alte ţări eşti privit ca un ciudat- ca să nu folosesc totuşi termenul de “ţăran”- dacă nu respecţi regula asta pe cât de banală, pe atât de eficace.

Întrebarea mea e: voi de căte ori nu aţi fost nevoiţi să trageţi de fustele cucoanelor sexagenare într-un “Pardon!” jenat sau chiar ostentativ, aşa încât să poţi să ajungi mai repede? Da, Bucureştiul e un oraş al vitezei (de câte ori ajung acasă am impresia că lumea se mişcă în reluare şi mă scoate din minţi), dar lucrul ăsta, dacă într-adevăr constituie o problemă, nu se rezolvă în jumătăţi de minut (PREŢIOASE pentru veşnicul şi problematicul “ajunsul la timp” la seminarii, cursuri, întâlniri) de lăfăit pe scările rulante, eventual în spatele unui nene care fumează şi îţi împărtăşeşte şi ţie din fumul său mai mult sau mai puţin bine-venit.

Eu nu mai am de gând să stau cu măinile în sân sau cu fruntea încreţită dimineaţă de dimineaţă. Îmi pierd viaţa la semafoare, uşile mijloacelor de transport în comun, ca o lege a hazardului, se închid tot mai des în faţa ta şi la seminarul la care trebuie să faci prezentarea deja ai întârziat, în timp ce scara rulează şi timpul trece…

Chiar cred că românii au nevoie de o campanie de informare în privinţa asta, dar nu la modul de “citiţi indicaţiile”, pentru că sigur n-ar avea efectul scontat, ci aşa cum au făcut americanii cu cele anti-fumat, când, fumător fiind, erai văzut ca om de mâna a doua, lucru repercutat în a percepe fumatul ca un fapt ruşinos.

Pentru cei care sunt de acord cu mine, daţi-mi un semn, pentru că avem posibilitatea să informăm publicul chiar şi viral (orice început e bine-venit). Cât despre ceilalţi… STAŢIONAŢI PE PARTEA DREAPTĂ!